(da play inainte)

Ne-am cunoscut intr-o seara ploioasa si racoroasa de noiembrie. Amandoi la urgenta la spitalul judetean. Purta o masca, la fel ca mine. A ei era albastra, mai frumoasa decat cea verde a mea. Nu i-am vazut fata, dar ochii ei privindu-ma imi dadea peste cap aparatul de masurat tensiunea. Si temperatura. Si tusa incepea sa se stinga incet incet.. iar respiratiile deveneau tot mai rare. Parca lumea se oprea in loc, totul mergea in reluare.. vocile se auzeau ca la un walkman vechi cu bateriile terminate…
Tin minte ca ne-au dat si un halat de unica folosinta.. Doamne ce bine iti statea cu el. Ne-au dat si boneta, sa se asorteze cu halatul. Ne-au pus sa stam pe scaunele acelea ciudate, chiar de langa usile acelea glisante pe unde tot treceau cu targile. Am vazut ca te-ai speriat cand l-au scos pe cel mort din reanimare.. ochii spun multe. Imi aduc aminte ca lumea se tot uita la noi doi. Parca eram noi impotriva lumii. O simpla masca si lumea parca te indeparta, parca noi eram cei infestati cu AH1N1.
Timpul trecea si doctorita uita sa-si faca aparitia. Nu stiam cum sa intru in discutie cu tine, cum sa te salut, ce sa zic.. Totusi, nu aveam deloc retineri.. nu ma interesa ce se asunde sub masca aceea albastruie.. stiu doar ca eram fascinat de ochii tai fermecatori. Intr-un final a venit si doctorita. Ne-a dus pe amandoi intr-un salon si ne-a pus sub perfuzii. Dupa 15 minute de stat in salon impreuna.. doar noi doi.. tu ai fost cea care mi-ai spus din senin ca ti-e foame. Am recunoscut ca si mie. Am inceput sa vorbim despre mancare si am descoperit ca avem aceleasi gusturi, si momentan aceleasi pofte. De fiecare data cand vorbeam cu tine imi cresteau bataile inimii, iar perfuzia se golea tot mai tare. Ne-au dus pe rand sa ne faca film la plamani.. tu ai fost prima, bineinteles. Nu ti-au dat rezultatul pana nu au terminat si cu mine. Stateam cuminti, din nou in perfuzii, si asteptam rezultatele filmelor.. timp in care povesteam despre filme si seriale. Au venit rezultate: Pneumonie amandoi.
Dupa 3 ore si ceva de perfuzii.. stiu ca am atipit. M-a trezit doctorita sa-mi spuna ca s-a golit serul, si imi face fisa sa pot pleca. Nu te-am mai vazut acolo.. am intrebat de tine dar degeaba. Doctorita mi-a spus ca nu a fost nimeni acolo, inafa de mine.. Tu, draga mea, ai fost rodul febrei mele de 40,4.

Am făcut o mică pauză. Duminica trecută, la orele acestea, eram în avion (în drum spre casă) şi mă plictiseam vizionând filmul Superhero. Am luat o mică pauză pentru că ajuns acasă, m-am lovit din nou de o grămadă de probleme a laRomânia, m-am întâlnit cu prietenii etc etc, şi nu am apucat să folosesc calculatorul (decât seara, la câte un film). Urmează să fac ceva review-uri la filmele văzute în acest timp, întâmplări prin care am trecut şi altele.

Până una alta, îmi urez singur: Bun Venit În România!

atenţie, limbaj de român!

M-am trezit azi dimineaţă cu gândul că abia aştept să treacă şi ziua aceasta. In 2 zile plec acasă şi nu mai am răbdare. M-am uitat la un film azi dimineaţă după care m-am gândit să mă plimb, să treacă ziua mai uşor. Am fost prin aceleaşi locuri prin care am mai fost şi de care o să îmi fie foarte dor; prin pădure, pe la ocean (The Hoe), prin centru etc. În drum spre casă, m-am băgat pe la Tesco să îmi iau un RedBull Simply Cola. Ce mi-am dat seama, a fost că de fiecare dată când veneam la Tesco mergeam doar prin supermarket, şi niciodată nu am fost sus unde erau fast food-uri, haine şi electronice. Aşa ca am dat o raită şi pe sus. Cum încă era devreme, ziua era lungă, am mers la electronice şi m-am oprit în zona de testat sisteme surround. M-am pus pe canapea, în faţă aveam o plasmă pe care rula ceva film, şi eram înconjurat de satelitţii sistemului de surround. M-am uitat la 2 filme şi nimeni nu m-a deranjat.

Ajuns acasă, aflu că prietenii mei englezi s-au hotărât să mă scoată în oraş, la masă. Au ales restaurantul The Village, un restaurant rustic cu tot felul de sppecialităţi din peşte; eu am mâncat cotlet şi costiţe de porc, cu un cârnăcior, ciuperci prăjite şi cartofi prăjiţi (ca românul), şi asta pentru că nu îmi place peştele. În timp ce aşteptam mâncarea, ne-a adus ceva aperitive şi toate din peşti. Am mâncat ceva inele de carne, prăjite, iar mai târziu am aflat că sunt bucăţi de sepie, şi chiar au fost bune. Mi-am adus aminte totuşi să fac ceva poze DUPĂ ce am terminat aperitivul şi începusem deja felul de bază.

După masă, bineînţeles, m-au dus să văd viaţa de noapte din Plymouth, dintr-o parte a oraşului în care nu am mai fost niciodată. Ce pot spune mai mult, decât că îmi va fi tare dor de oraşul acesta.

PS, ne-am oprit şi la un prom (bal), dinăla ca în filme ;-) .. nois!

PPS, aici e tot 19 iunie, nu 20 ;-)

Vreme frumoasă, toată lumea la plimbare prin centru, la cumpărături etc. Am căutat o cafenea (de preferinţă cu terasă), unde să am şi wifi. Într-adevăr, wireless găseşti peste tot, dar nu free. Ok, caut caut, şi ajung la Starbucks. Terasă simpatică, iar la o cafea comandată primeşti (dacă ceri) un card cu user şi parolă pentru wifi. Îmi place să stau pe o terasă la o cafea sau  un suc, şi să mă uit la englezii ăştia. La stilul lor de a umbla, de a se îmbrăca, la engleza lor ciudată etc. Tocmai a trecut pe lângă mine un tip îmbrăcat aşa: tricou negru cu ceva metal imprimat pe el, bermude şi bocanci milităreşti (negrii şi înalţi). 4 pierce-uri în buze, 1 în nas şi 2 în sprânceana stângă; nu am apucat să îi fac poză.

Cum sunt la 5 minute de ocean, pescăruşii ne cam dau târcoale, mai lansează câte o bombă, mai vin până lângă noi să cerşească una alta.

Nu prea am scris despre autobuz. Când am venit în centru am fost cam puţini azi, dar de obicei e plin (cate scaune are, toate sunt ocupate). Ce îmi place la ei, e că fiecare om stă frumos la rând, nu se înghesuie să intre. Până şi şoferul aşteaptă liniştit pe toată lumea, nu grăbeşte pe nimeni, ba chiar aşteaptă să se aşeze fiecare înainte să pornească. Autobuzele nu sunt ieşite din comun, dar sunt îngrijite.

Mă duc până la ocean.. later!

Duminică, 14 Iunie. Acu o săptămână şi ceva am avut parte de un soare ca în poveşti (bineînţeles, pentru Anglia). De weekend-ul trecut însă, am avut parte doar de ploi şi vreme aiurea. Am reuşit să ma plimb prin cartier cam de 2 ori (ţinând cont totuşi că obişnuiesc să mă plimb în fiecare seară). Şi a ţinut-o aşa până azi dimineaţă, când m-am trezit cu soarele in ochi. Din nou acelaşi soare superb, căldură afară şi cer impecabil. Prietenii mei de aici, englezii, şi-au adus aminte când le-am povestit ca mi-e foarte dor de ţară, de ieşit cu prietenii la un grătar etc. So, azi dimineaţă m-am trezit cu soarele în ochi, dar şi cu un miros îmbietor de grătar.

Aşa că azi voi uita de griji, voi mânca un grătar asemănător cu cel de acasă, după care vom merge la pădure şi apoi la râu să înotam (este o porţiune cât o piscină, adâncă de vreo 2m şi ceva, si cu nişte liane de pe care te poţi arunca în apă). E super!

Later edit:  din păcate nu am aparat foto la mine, doar telefonul. Aşa că scuzaţi calitatea pozelor şi a filmuleţelor:

Read more »

Şi când scriu putoare, mă refer la lene. Primele impresii ce mi le-am făcut când am ajuns în Anglia, au fost legate de mentalitate, hărnicie etc. Şi culmea, toate erau pozitive. Aveam impresia că englezul de-aia e bogat, de-aia străzile sunt curate, de-aia e o ordine peste tot.. pentru că englezul e harnic. Nici vorbă! Ei fac doar necesarul. Adică nişte reguli impuse de unu mai cu cap. Străzile sunt curate, pentru că primesc amenzi usturătoare dacă aruncă ceva pe jos. Gunoiul se pune separat, adică cele reciclabile (împărţite la fel, separat una de alta) se separă de gunoiul menajer. Şi asta pentru că statul a impus regula aceasta. Nu îţi ridică gunoiul din faţa casei dacă nu e aranjat. Când vezi un om pe stradă, plimbându-şi câinele, cu siguranţă o să îl vezi şi cu nişte pungi la el, ca să culeagă rahatul câinelui. La fel şi regula aceasta e respectată de oameni, datorită amenzilor extrem de mari. Programul de muncă la englez e lejer, şi de cele mai multe ori lipsit de stres. Sunt nişte oameni fără griji şi leneşi.

Cum spuneam mai sus, ei fac lucrurile ce sunt obligaţi să le facă. Îi vezi duminica pe fiecare, pe gazon în faţa casei, cum îşi taie iarba. Asta le place să facă. În rest e vai de ei. Toţi stau în casă la calculator/televizor, după ora 6 vezi pe stradă doar câţiva oameni ce îşi plimbă câinii. Ah, până şi pentru geamuri angajează pe cineva să le spele. Care şi ei, la randul lor, le fac în grabă. In maxim 2 minute termină toate geamurile de la o casă cu etaj (nu exagerez).

Mi-e dor de casă, de prieteni, de meciurile de fotbal şi cele de paintball, de ieşirile la grătar şi excursiile prelungite.

Anglia = o ţară de zombie, cu (probabil) mici excepţii.

Read more »

Am putina treaba prin Wales, asa ca revin mai incolo. Sper sa prind ceva vreme buna, macar 2-3 ore cat o sa stau. Cheers!

LE: Tocmai am ajuns inapoi. Am facut 6 ore pe drum, si 4 ore am stat  pe acolo. Nu e rau sa faci 400 km in 3 ore, au niste autobenzi superbe.. abia astept sa-mi iau o motocicleta. In Anglia, vremea era superba cand am plecat. Am sperat ca va fi la fel si in Tara Galilor, insa m-am inselat; a plouat aproape intr-una. Am ajuns la Swansea University, unde aveam initial ceva treaba. E una din cele mai bine cotate universitati din Regatul Unit, una din top 10 al universitatilor britanice. E si a 2a universitate din lume, atat de aproape de plaja si ocean. De la universitate am mers putin prin oras, dupa care ne-am oprit la un restaurant pentru studenti, sa mancam ceva. Cel mai mare pret de pe meniu era de 9,99 lire, insa doar daca vii sa mananci singur. La 2 persoane, isi comanda fiecare ce vrea, si platesc impreuna 10 lire. Am mancat bine, am baut bine, am mai vizitat putin orasul si am venit acasa. Nu am avut aparat foto, deci nu am dovezi.. decat ceva poze cu telefonul, facute pe un pod lung de 5 mile (8,5km).

Si cand ma gandesc ca ma chinuiam sa inteleg ce zic scotienii. Care totusi, vorbesc engleza. Wales insa, e singura tara din Regatul Unit, in care engleza e a 2a limba. Limba lor e.. de neinteles.

Ah da, sa nu uit.. la intrare in Tara Galilor, fiecare masina trebuia sa plateasca o taxa de 5,40 lire. Si erau sute de masini. La un mic calcul facut, am ajuns la 2500 de lire pe ora, bani ce si-i fac doar din masinile ce intra in tara. Macar la iesire e gratis…

(click pt marire – Google Earth)

Unde e rosu, e intrarea in universitate. Toate cladirile ce le vedeti in imagine, fac parte din universitate. Se vede clar (unde e si albastru) ca peste drum de universitate e deja oceanul ;-)

..cum decurge o dimineata din viata subsemnatului. Ma trezesc frumos si nervos la o ora tare ‘tanara’. Ma duc pana jos, mananc ceva cereale si imi fac o cafea sau un ceai negru, ambele cu lapte. De fapt mai mult lapte. Pentru ca eu beau lapte cu cafea, sau cu ceai negru. Ok. Imi iau frumos cana cu “If you lead a good life, say your prayers & go to church, when you die you will go to Cape Town” si ma pun la comp. Deschid frumos Chrome-ul, intru pe blog-ul meu.. si iau frumos, in sir indian, si-i citesc pe cei din blogroll.

Incep bineinteles cu Cabral, ale carui povestiri sunt bestiale. Are un stil aparte de a povesti, de simti ca traiesti si tu momentul. Un om cu un caracter de invidiat (daca ai candida ca si presedinte, Cabral, promit ca te-as vota!). Mai departe ajung la Cocalari. Ma amuz din cand in cand vazand ce specimene de cocalari mai rasar prin Romania. Ajung apoi la Darius. Scrie el rar, da’ cand scrie.. scriee. De admirat pentru tupeul sau, de a reusit sa scoata un “Tu pari a fi un puiut de comunist!” de la insusi presedintele tarii, Traian Basescu. Lista continua cu Dragos. Unul dintre cei mai vechi prieteni, care niciodata nu a refuzat sa ma ajute cu ceva. Vad ca mai nou scrie cam rar pe blog.. om ocupat. Ajungem si la domnul Laurentiu, oradean de-al meu.. insa el, probabil, cel mai renumit dintre noi. Pentru ca nu m-am saturat sa rad de cocalari, vreau sa mai rad si de Pitzipoance. Urmatorul in lista e Octav (SCC), al carui viitor nu e greu de prezis. Imi plac mult caricaturile tale, continua tot asa! Ajungem la cel pe care il citesc cu placere de ani buni, si anume Visurat. Am ras bine la majoritatea posturilor sale, mai ales cand m-am vazut si eu in postura de Legionar (cine citeste, stie). Si uite, nu in ultimul rand, e zoso. Imi place ca nu scrie mult, dar scrie la subiect! Si culmea, poate fi si el amuzant cateodata ;-)

…cam asa se termina dimineata mea. Urmeaza munca!

Ce poate fi mai frumos, decat sa mergi cu prietenii undeva la iarba verde, cu corturile? Nu multe.. Imi aduc aminte vara trecuta cand am fost cu prietenii la Remeti. O amintire placuta. Nu intru in detalii.. vreau sa scriu despre un singur lucru. Unul din cei cu care am fost se ocupa de lemne pentru foc. Intra in padure, si auzeai cum cadeau copacii.. atunci stiai ca vine baiatau cu lemne. Insa totul a inceput cand s-a dus pana in apropiere de sat, sa vorbeasca la telefon (doar acolo aveam semnal). Era singurul lucru care-l facea. Nu punea mana sa ajute cu nimic. Insa, dupa o convorbire telefonica de vreo 10 minute, s-a gandit sa nu vina cu mana goala si a furat un gard de lemn (mai veechi) de la ceva oameni. Cand l-am vazut cu gardul in spate, ne-a apucat pe toti o criza de ras. Se pare ca i-a placut sa fie ‘baiatu cu lemne’, ca dupa faza asta era tot prin padure la adunat lemne. Si nu venea cu cate o creanga, ci copaci intregi. A fost inceputul unei excursii misto.

Cu totii avem cel putin un vis in ceea ce priveste viitorul nostru. Unii viseaza sa aiba vila cat mai mare, cu o masina cat mai scumpa in fata.. altii viseaza sa aiba bani cat sa ii intoarca cu lopata, pe care sa ii sparga prin cluburi si alte localuri. Altii, vor sa aiba bani sa poata calatorii in jurul lumii, prin cele mai exotice locuri. Altii sa ajunga presedinti, parlamentari, oameni de afaceri, doctori si multe altele. Eu (nu radeti), visez sa am o casa intr-un sat, intr-o campie. Sa fie izolata de restul caselor. Sa am un lac in apropierea casei, si mult teren agricol. Sa am o ferma de cai, vaci, porci. Sa duc o viata linistita de fermier texan, fara grija zilei de maine, fara stresul de birou si fara sa-mi ‘car’ seful in spate toata ziua. Sa am o nevasta iubitoare, si doi copii sanatosi. O camioneta pentru deplasare.. Asta ar fi visul meu!
Singurele lucruri de care nu cred ca m-as putea desparti, ar fi laptopul (cu internet bineinteles) si telefonul mobil.

(da play)

Ai patit vreodata ca aceeasi melodie sa iti aduca aminte cu placere de unele persoane pe care le-ai cunoscut, si in acelasi timp sa iti aduca aminte de unele persoane pe care ti-e sila ca ai ajuns sa le cunosti? Aceeasi melodie sa iti aduca aminte cu placere de unele locuri vizitate si unele lucrurii facute, si tot aceeasi melodie sa iti aduca aminte de locuri in care nu mai vrei sa pui piciorul, si lucruri pe care nu mai vrei sa le faci in viata ta? Aceeasi melodie sa simti ca te face sa plutesti, dar in acelasi timp iti umple buzunarele cu pietre?

…cam asa ma simt cand ascult melodia asta. Imi aduce aminte de trecutul meu; unele lucruri frumoase, altele nasoale, dar e trecut.. si ramane acolo. Melodia insa, imi place mult!

da… am fost 2 saptamani pe acasa. M-am simtit foarte bine. Vreme superba, mi-am revazut prietena, familia, prietenii.. mi-am incarcat bateriile. Am surprins pe unii, am dezamagit pe altii.. i-am rapit timpul lui Dragos, cand trebuia sa plece cu prietena la Vad, pe weekend [imi cer scuze Laura ;-).. si mersi inca odata Dragos], am promis cuiva ceva si am facut altceva.. si pana la urma am plecat dintre prieteni, fara sa-mi iau ramas bun (nu suport despartirilee). Am ajuns din nou in tara in care soarele apare cum dispar tiganii din Romania.

Cheers!

..deci toti au fost liberi si azi. Am fost azi sa vizitez o alta localitate din judetul Devon, si anume Tavistock. Un orasel cu 80% din cladiri datand din anul 1860. Aproape toate cladirile au aspectul unor castele. Am luat-o in jos pe malul raului Tavi, si am ajuns in parc. Am trecut si pe langa o piscina interioara, cu tot felul de trambuline, topogane etc. Raul era plin de rate, care bineinteles nu puteau sta linistite din cauza cainelui care era cu noi. Pe rau am vazut ceva masinarie care ajuta somonii sa nu ramana blocati in rau, si sa poata emigra spre mare. As mai putea scrie o gramada de lucruri, dar nu prea sunt binedispus. Mai jos poze..

Read more »

Imi place ca in Anglia poti face si tu ce vrei, fara sa se uite lumea la tine ca la un freak. In Romania, daca nu esti sportiv si te pui sa alergi, se uita lumea la tine ca si cum tocmai ai fi aterizat de pe alta planeta. Aici insa, nimeni nu are nicio treaba cu tine. Si asa imi place. Poti sa iti gasesti un nou hobby, cat ai pusca din degete. Sunt multi doritori de adrenalina pe aici, si asta imi imbunatateste situatia. Dar voi vorbi altadata despre noile mele hobby-uri..

Am fost azi la Wembury beach. Apa cred ca avea 2 grade. Incredibil de rece, insa vedeai copii in apa fara nicio problema. Ma simteam din nou strain. Eram cu pantalonii ridicati pana la genunchi, si era foarte cald afara.. insa apa extrem de rece. Dar cam asa e pe aici tot timpul, exceptand putin luna Mai, cand mai cresc putin temperaturile. Mai jos sunt cateva din pozele ce le-am facut, si un mic filmulet. A fost o zi splendida. Imi place totusi imbinarea aceasta, iesi din padure si dai direct pe plaja. E foarte tare.

Read more »